(Herg Benet, 2011)

La drept vorbind, toate cele trei titluri [Război civil, Noaptea instinctelor, Gothic] contureazã un areal rimând perfect cu o stare de anarhism şi insurecţie într-un decor tenebros şi în armonie cu un anume tip de muzicã heavy metal, pe fundalul unei imagistici care îşi gãseşte sursele atât în goticul literar al lui Horace Walpole sau Mary Shelley, cât şi în filme precum Cabinetul doctorului Caligari.

(Ovidiu Pecican, Canibalism, „consumism”, resurecție,Tribuna, 231/2012) Citește în continuare Recenzii „Gothic” →

(Brumar, 2009)

Noaptea Instinctelor aduce aceeași viziune întunecată, pesimistă și profundă cu care ne-a obișnuit poetul, angoasa ne lovește la tot pasul. Deși abordarea si stilul sunt ușor diferite fata de Război Civil, consistenta sentimentelor rămâne aceeași. Infernul cu care suntem puși față în față este cel interior, din care nu exista ieșire decât prin negarea propriei ființe si anularea propriei libertăți.

(Cristina Nemerovschi, Metalhead, Iunie 2009) Citește în continuare Recenzii „Noaptea Instinctelor” →

(Vinea, 2005; Herg Benet, 2016)

Tocmai excesul de recuzită transformă însă poemele din volum într-o parodie (mai mult sau mai puţin voluntară) a reportajului mizerabilist cultivat de poeţii promoţiei 2000, lăsând în cele din urmă sentimentul mistificării, al farsei enorme, în timp ce poetul pare a da în permanenţă cu tifla unui cititor tot mai derutat, care nu mai ştie daca autorul glumeşte sau vorbeşte serios, dacă are de-a face cu un nihilist autentic sau cu un parodist care demontează mecanismele liricii autenticiste, şi-i caricaturizează cu vervă lucrurile comune. Iar Ştefan Bolea e un poet interesant tocmai datorită acestei ambiguităţi de un soi mai aparte a discursului său, pe parcursul căruia procedeele noului lirism sunt deformate, contorsionate şi transformate în cele din urmă în caricatură.

(Octavian Soviany, Starea de insurgență, EgoPHobia, 9-10/2006) Citește în continuare Recenzii „Război civil” →

(Herg Benet, 2014)

Am citit noul volum de poezie al lui Ștefan Bolea, Antizeu, pe muzica celor de la The Antlers. O nebunie e în ambele. O nebunie care distruge tot … Ceea ce apreciez … la Bolea este faptul cã poemele lui au un ritm, ce se menține, de cele mai multe ori, de la început pânẵ la final; oi mai au o tonalitate în armonie cu acest ritm.

(Alexandra Turcu, Când poetul e de fapt filosof, Steaua, 3-4/2015) Citește în continuare Recenzii „AntiZeu” →