Recenzii “AntiZeu”

(Herg Benet, 2014)

antizeu

Am citit noul volum de poezie al lui Ștefan Bolea, Antizeu, pe muzica celor de la The Antlers. O nebunie e în ambele. O nebunie care distruge tot … Ceea ce apreciez … la Bolea este faptul cã poemele lui au un ritm, ce se menține, de cele mai multe ori, de la început pânẵ la final; oi mai au o tonalitate în armonie cu acest ritm.

(Alexandra Turcu, Când poetul e de fapt filosof, Steaua, 3-4/2015)

Ștefan Bolea poate fi considerat un Bakunin al generației de poeți contemporani din care face parte, al cărui discursul poetic se ghidează după principiul anarhist „a distruge înseamnă a crea”… Ca și în volumele anterioare, Război civil (2005), Noaptea instinctelor(2009), Gothic (2011), ultima apariție semnată de acesta, Antizeu, e animată de aceeași voluptate a distrugerii din care își trage întreaga sevă poetică. În profunzime, Ștefan Bolea își trăiește cu atâta pasiune nihilismul, încât se pare că meontologia (ceea ce nu are semnificație dincolo de existență sau studiul a ceea ce nu există), capătă semnificații ontologice în versurile sale.

(Maria Dinu, Pietre pentru un templu nihilist, Mozaicul, 10/2015)

Ştefan Bolea nu pare să renunţe la luptele sale cu establishmentul şi cu dogmatismul de orice fel, iar poezia sa se transformă într-un recviem strident şi voit dizarmonic al identităţii culturale şi istorice. Cu fiecare apariţie el vrea să „taie“ mai adânc, cum ar fi spus anterior volumului de faţă, Antizeu (Herg Benet, 2014), căci revolta este credinţa sa şi acum „all the gods pray to Me“, afirmă poetul cu un gest provocator, sau „I am a priest and my religion is me“ (antigod).

(Silviu Gongonea, Datoria de monstru, Mozaicul, 9/2015)

„Scrisă (corect ar fi să spun: ejectată) în română, engleză şi în treacăt şi în germană, cartea de poeme a lui Ştefan Bolea, AntiZeu (Bucureşti: Editura Herg Benet Publishers, 2014) utilizează toată recuzita romantismului negru căzut în decepţionism şi nihilism… Substanţa cărţii, aflată la o mare tensiune afectiv ideatică şi luminată negru de o bucurie rea, dar bazată mai mult pe idei decît pe stări, mă face să bănuiesc că Ştefan Bolea se află în plină metamorfoză spre aforism.”

(Marta Petreu, Între poem și aforism, Apostrof, 4/2015)

„Paginile acestea sunt astfel o colecție neapărat culturală de vituperații și de proteste, care amuză prin exotismul lor lingvistic, o divagație în stil avangardist despre diferite sfârșituri ale lumii și ale eului, cu mixaje între cultura populară (de pildă, muzica metal-gothică) și cultura înaltă (autorul a semnat și o monografie Nietzsche), din care adesea persistă impresia de bazar simpatic.” (Dan Gulea, AntiZeu, Filme Cărți, 11 iunie 2015)

„Singurătatea, izolarea, dorința de dispariție a tuturor sentimentelor, de înotul constant într-o apă tulbure și întunecată (situațiile extreme dezvoltă propriile soluții incerte, conform teoriei), refuzul de încoronare a zeului suprem, revolta sinelui asupra oamenilor lumii, fac din AntiZeu un volum pe care l-aș recomanda tuturor, dar în special hulitorilor care asociază noaptea cu nihilismul, hainele negre cu doliul, revolta asupra societății cu un parteneriat între diavol și om, ateismul cu cel mai mare păcat săvârșit vreodată pe pământ.” (Ruxandra A., AntiZeu, Semne bune, 3 martie2015)

„Asemenea vechilor credinţe oculte care privilegiau ternarul unificând discontinuităţi în ipostaze nesperat de vii şi expresive, cartea lui Ştefan Bolea, AntiZeu, are arhitectura unui triptic alcătuit din ură (Odium), instinctul autodistructiv (Destrudo) şi indiferenţă (Adiaphoría). Pe traseul unui permanent descensus ad inferos, eul poetic se supune damnării sistematice în linia nihilismului asumat programatic, loc de convergenţă a nihilismului filosofic (Nietzsche), religios (M. Onfray) şi existenţial (Cioran).” (Constantin M. Popa, Complexul lui Satan, Ramuri, 1/2015)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.