Arhive categorii: bio

Biobibliografie

 

Ștefan Bolea (n. 1980, Baia Mare) este cercetător la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. Este co-fondator și redactor-șef al e-revistei EgoPHobia și colaborator al revistei anglo-americane Philosophy Now, și a fost redactor al revistei Apostrof și colaborator al e-revistei Sisif. Doctor în filosofie (2012) și doctor în filologie (2017). Este dublu licențiat în Filosofie și Studii Europene și absolvent al unui Master de Studii Americane, bursier Yggdrasil la Universitatea din Oslo, bursier DAAD la Universitatea Ludwig-Maximilian din München, bursier OeAD la Universitatea din Viena, bursier POSDRU la Universitatea Paris VII ș.a.

Printre lucrările sale de filosofie amintim: Ontologia negației (2004), Introducere în nihilismul nietzschean (2012) (reunite în volumul Introducere in Nihilism (2024)), Existențialismul astăzi (2012, 2019), Theoria (2015), Biblia nihilistă  (2017), Jung și filosofia umbrei (2019). A publicat patru volume de versuri, Război civil (2005, 2016), Noaptea instinctelor, (2009), Gothic (2011), AntiZeu (2014), precum și memorialistică ficțională Caietul Roxanei (2013, 2018),  Caietul psihopatului, (2015, 2023). A publicat Internal Conflict in Nineteeth-Century Literature. Reading the Jungian Shadow (Rowman & Littlefield, 2020) și pregătește alte trei cărți în engleză. A redactat ediții critice din poeții simboliști (D. Iacobescu, Iuliu Cezar Săvescu, Alexandru T. Stamatiad) și a tradus volume din engleză (J.S. Mill) și din germană (Meyrink).

A publicat poeme, proză, traduceri, recenzii și eseuri în revistele „Apostrof”, „România literară”, „Cultura”, , „Tribuna”, „Steaua”, „Mozaicul”, „EgoPHobia”, „Poezia”, „Euphorion”, „Poesis”, „Respiro”, „Sisif”, „Tiuk”, „E-Leonardo”, „LiterNet”, „Contrafort”, „Suspans” etc. și articole de specialitate în revistele „Philosophy Now”, „Filosofisk supplement”, „Philobiblon”, „Meta”, „Transdisciplinarity in Science and Religion”, „Caietele Echinox”,   „Revue Roumaine de Philosophie”, „Studia Philosophia”, „Hermeneia” etc.

În 2021, a fost câștigătorul burselor și rezidențelor de creație literară Cărturești la categoria Eseu. A fost de trei ori finalist al Festivalului de Poezie Prometheus. A obținut 21 de premii și distincții la concursuri literare naționale și internaționale. Scrierile sale au fost analizate în volumul Ștefan Bolea – În apele grele ale Rechinului, Junimea (2010). Selecții din textele sale au fost traduse în engleză, germană, franceză, portugheză și ucraineană.

ResearchGate

Academia