Recenzii “Caietul Roxanei”

(Herg Benet, 2013; Crux, 2018)

Există două tendințe ce se întâlnesc în scrierile lui Ștefan Bolea – cea militantă, agresivă, alta pasivă, de acceptare a unei realități ce nu poate fi ușor schimbată. Există o chemare spre nonacțiune, dar și una către acțiune, către ștergerea istoriei și redescoperirea ei cu fiecare generație. Valorile trecute își dovedesc inutilitatea, decedează, dar continuă să fie respectate din lipsa unor înlocuitori, din ideea că lucrurile verificate sunt mai bune decât cele ne-, dintr-un fenomen de comoditate socială sau din interese diverse. Acesta este dorința nihilistă de a tinde către inocența începuturilor, spre lipsa de conștientizare a faptului că suntem muritori. Căutarea nemuririi este iluzorie, mărirea este la fel de iluzorie – ca un Qin Shi Huang în căutarea elixirul vieții veșnice – timpul șterge totul, nu neapărat într-o lipsă absolută de sens și scop, ci de sens și scop permanent valabil și imuabil.

(Ana-Maria Negrilă, https://anamarianegrila.wordpress.com/2018/11/02/caietul-roxanei-stefan-bolea)

 

Vom regăsi în Caietul Roxanei pasiune şi spirit, muzică clasică şi „metal” extrem, Furtuna lui Beethoveen alături de Tiamat, versuri şi aforisme, salvare şi revoltă, proteste şi soluţii, ateism şi religii, pe Shakespeare, Cioran, Baudelaire, Dostoievski, Nietzsche şi Beckett într-un amalgam năucitor de informaţie şi de cugetări punctate de neoromantism şi de trăiri amoroase, „servite” într-o formulă aproape academică, dar într-un stil cuceritor şi cu desăvârşit talent literar.

(Oliviu Crâznic, Ecourile Furtunii, Cultura #499/2015)

Un jurnal cum puține mai sunt, Caietul Roxanei îți prăjește creierul în timp ce îți frânge inima pe ritm de metale grele sau muzică simfonică. Fiecare rând, fiecare frază poartă cu sine lirismul poetului premiat, analiza pătrunzătoare a filosofului reputat și stilistica ireproșabilă a scriitorului talentat.

Istorii de dragoste am mai citit, dar rareori suntem făcuți martori la povești despre minți. Autorul nu este nici pe departe necredibil, așa cum te-ai aștepta de la un jurnal. Din contră. Hyperion-ul nostru își dezvăluie toate ascunzișurile, toate secretele și toate colțurile întunecate fără nici un fel de rezerve. Își deschide larg temnițele sufletului, își despoaie cugetul de tare, sparge baierele convenționalului, sfâșie straiele auto-conservării și corectitudinii politice (în care suntem toți înveșmântați) pentru a-și dezvălui mintea în cele mai intime și mai infernale manifestări ale sale. Un superb exercițiu de sinceritate masochistă, în care nimic nu rămâne tabu.

Un Luceafărul 2.0 în proză, dacă poetul nepereche ar fi continuat povestea, Caietul Roxanei este pe lângă jurnalul unei iubiri incandescente, și cronica unei maturizări depline, al împlinirii ultime, dovada vie a faptului că lucrurile care nu te ucid te fac mai… straniu. Căci urmează Caietul Psihopatului, povestea de care Hyperion Întâiul, din păcate, nu s-a mai bucurat.

(Andreea Sterea, Roxana și Hyperion – Cronica unei ieșiri din neant, EgoPHobia #56)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.