prizonierii

mă urăsc din motive greşite, din cauza faptului
că nu reuşesc să fiu Dumnezeu, orice ar însemna asta

ar trebui să mă detest pentru toată cruzimea şi violenţa la care m-am supus în timpul antrenamentului

de fapt asta e partea mea preferată

supraeul mă sculptează ca un vârcolac din pompei

id-ul dărâmă imperii în lunga noapte a senzaţiei

în timp ce eul doarme pe un pat de cuţite, aprinzând trabucuri pe o pernă de pulbere neagră

coboară de pe cruce, lasă templul să se facă pulbere, nu deranja somnul dulce al lumii

carnea ta e sculptată din teroare şi cazna îţi trece prin vine

eşti durere şi cei din jur se hrănesc cu stropi din acest aur lichid

ai putea să vindeci un ospiciu cu suflarea ta

să-i chemi pe adormiţi la viaţă

dar nu vei fi mântuit, nu vei cunoaşte tihna

pentru că toată moartea lumii s-a concentrat în inima ta

iadul ne este casă şi avem celule învecinate

 

Text din Apostrof #9/2018

Varianta originară aici. 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.