(Brumar, 2009)
Noaptea Instinctelor aduce aceeași viziune întunecată, pesimistă și profundă cu care ne-a obișnuit poetul, angoasa ne lovește la tot pasul. Deși abordarea si stilul sunt ușor diferite fata de Război Civil, consistenta sentimentelor rămâne aceeași. Infernul cu care suntem puși față în față este cel interior, din care nu exista ieșire decât prin negarea propriei ființe si anularea propriei libertăți.
(Cristina Nemerovschi, Metalhead, Iunie 2009)
A revela esenţa este pentru Ştefan Bolea, ca şi pentru Dostoievski sau Gide, a călători înspre sine, a accepta moartea ca pe singura soluţie a dezvăluirii esenţei. Într-o lume decrepită, în care oamenii ca individualitate, ca descendenţă divină, ca spiritualitate, se află într-un grad maxim de dezintegrare, poetul are revelaţia clipei celei din urmă, a „Pragului dintre lumi”, în care filmul vieţii se derulează secvenţial, sacadat, fără a mai putea fi „decupat” şi „re-aranjat”.
(Nicoleta Florean, Ateneu, 8/2009)
La fiecare pas, ies de nicăieri saltimbanci care nu-si pot recupera măștile din cauza țipetelor drăcești, predând lecții deschise pe cord despre supraviețuire sau trepanări în direct.
(Irina Georgescu, Cultura, Sep 2009)
În ultima apariţie, Noaptea instinctelor, excesul, abjectul, terifiantul sunt reunite în aceeaşi strategie retorică şi continuă, de fapt, parcursul în forţă anunţat încă din volumul de debut, intitulat programatic Răzoi civil, apărut la editura Vinea, în 2005.
(Silviu Gongonea, Mozaicul, 8/2009)
Poemele în sine sînt reuşite, ingenioase, scrise cu siguranţă, dar pe un ton dezabuzat, al blazării jucate. Multe sînt fals epice. Noaptea instinctelor însăşi este un fel de scenariu de thriller, plin de umor negru.
(Horia Gârbea, Luceafărul, Sep 2009)
Pe fundalul fotogramelor mişcate de poet cu o lentoare sadică, se plimbă fantoşe descărnate, resturi ale unei umanităţi cu instinctele teribile, pronunţat agresive, exacerbate peste măsură.
(Emanuela Ilie, Poezia, Sep 2009)
Ştefan Bolea vine într-un context poetic internaţional în care poezia se radicalizează, se ascute ca limbaj şi mesaj, simplifică paleta şi îngroaşă liniile într-o îndârjire a expresiei şi o încrâncenare a atitudinii ce nu mai vor să lase loc niciunui dat stilistic sau conceptual, ,,cultural”, ,,literar”. Este vorba de nişte poeţi cu vârste în jur de 30 de ani, până spre 40 (plus, minus), care ,,n-au niciun stres” să-şi înjure şi să-şi calce în picioare cititorul sau adresantul liric sau marile teme gen ţară, tradiţie, cultură etc.
(Chris Tănăsescu, Convorbiri Literare, Oct 2009)
Cel de-al doilea volum al lui Ştefan Bolea, Noaptea instinctelor, propune o aventură incitantă a unui Dante postmodernist care întreprinde o călătorie în infern, nu îndrumat de experimentatul Vergiliu, ci de un lector neiniţiat, dar cu spirit de investigaţie şi perspicacitate astfel încât să descopere modalităţi de evaziune într-o lume care îşi refuză salvarea
(Maria Dinu, Sisif, Mar 2010)
Poetul îşi permite în poezie ceea ce nu-şi poate permite în filosofie. Poezia sa nu are timpi morţi, este în permanenţă angajată existenţial.
(Gabriel Nedelea, România literară, 22-23/2010)
Discursul său e palpitant, şocant, exploziv şi chiar paralizant, scris după o reţetă inteligentă şi după un cip implantat în creier. Autorul ştie prea multe şi de aici drama teroristului-filosof.
(***, Arca, Iulie 2010)
Este un univers guvernat de sentimentul nitzchean al separării de lume, al dispreţului hrănit de masca degenerată a lumii, al eului liric care simte nevoia să-şi cureţe conştiinţa în faţa tuturor, fapt ce nu exclude nici ideea de spectacol şi nici hybrisul, în sensul cel mai larg al termenului specific tragediilor greceşti.
(Petrișor Militaru, Mozaicul, 2/2011)
