(Herg Benet, 2011)

La drept vorbind, toate cele trei titluri [Război civil, Noaptea instinctelor, Gothic] contureazã un areal rimând perfect cu o stare de anarhism şi insurecţie într-un decor tenebros şi în armonie cu un anume tip de muzicã heavy metal, pe fundalul unei imagistici care îşi gãseşte sursele atât în goticul literar al lui Horace Walpole sau Mary Shelley, cât şi în filme precum Cabinetul doctorului Caligari.

(Ovidiu Pecican, Canibalism, „consumism”, resurecție,Tribuna, 231/2012)

Când am citit primele încercări poetice ale lui Ștefan Bolea – îmi amintesc precis! – mi-am spus, oarecum contrariat: „ăsta se crede Dumnezeu”. L-am întâlnit pe tânărul scriitor câteva zile sau săptămâni mai târziu – nu-mi amintesc precis, de data asta – și mi-a confirmat această impresie, că se crede cu-adevărat dumnezeu (dar unul cu minusculă). Ardea un foc în el, și parcă limitele lui corporale nu reușeau să-i facă față. Îl simțeam ronțăindu-se pe dinăuntru, ca un șoarece autoscopic. La fiecare cuvânt, părea să lovească cu pumnul în masă și să zdruncine barul. Așa cum, în fiecare poem de-al său din volumul Gothic (apărut în 2011 la editura Herg Benet) încearcă să-și zdruncine ființa. Lovește în ea cu sete, lovește în pereții ei cu o putere incredibilă și nu înțelege de ce aceștia nu cedează.

(Dorin Mureșan, Hyperliteratura, 21.02.2013)

„Nu ştiu unde se termină nebunia şi unde încep eu”, scrie poetul Ştefan Bolea. Dacă arta clasică propune imagini coerente, liniare, gothic metalul, fără a-şi trăda de altfel descendenţele romantice, operează cu metafore şi imagini ale rupturii, ale inegalului, ale contrastelor. Pornind de la un romantism întunecat, gothic metalul lasă frâu liber nebuniei, obsesiilor, imaginarului … Ca şi Cioran, Ştefan Bolea propune o trecere a universului prin foc complexă şi definitivă. Fireşte, şi destructivă, în măsura în care acest act face parte dintr-o anume evoluţie. Focul şi arderea reprezintă, la Bolea, o modalitate de acces în interiorul fiinţei, o luare la cunoştinţă a nebuniei şi a sinelui dezgolit, aşa cum există el dincolo de masca ce îi este impus să o poarte zi de zi.

(Cristina Nemerovschi, Watery Times, Mai 2011)

Gothic este … povestea unei societății de consum. Este povestea gothică în care cetatea, castelul bîntuit devine lumea în care trăim … Fiecare poate să-și închipuie orașul său ca o cetate iar vampirul, ființa fantomatică, personaj al romanelor de odinioară, cel care se hrănește cu spiritul și mințile noastre ca un Nosferatu autentic, este acum societatea, orînduită și pervertită de reguli, cutume, religii, nevoi și toate cele.

(Leonard Ancuța, Metalhead, Mai 2011)

Autorul se dovedeşte un maestru al capcanelor, atmosfera gothică e doar un pretext, iar dacă poetul împrumută din genul amintit ceva, atunci este vorba mai ales fie de o revoltă impulsivă, exteriorizată, fie de o tulburare sufletească proiectată în tărâmuri obscure, abisuri interioare.

(Violeta Savu, Ateneu, Mai 2011)

Ştefan Bolea apelează din nou la mai toate mijloacele de tortură şi genocid din istoria umanităţii, de la crucificări, orbiri, otrăviri la holocausturi, atacuri armate şi bombardări, ca manifestări ale puterii tipic nihiliste …

(Maria Dinu, Sisif, Iunie 2011)

La fel de sălbatic şi mizantrop ca în primele două cărţi, Ştefan Bolea e în Gothic mult mai atent la ce lasă pe foaie decât îl cunoşteam. O fi de vină doar maturizarea sau o fi având şi el sentimentul că acest volum e pentru el un fel de end of an era unde s-au întâlnit temele şi personajele pe care le cunoşteam deja din cărţile sale ca pentru o last cup of sorrow înainte de a pleca lăsându-ne pradă noului Ştefan Bolea?

(Sorin-Mihai Grad, Mozaicul, 2011)

Ştefan Bolea nu se dezminte, cu fiecare apariţie împinge limitele poeziei. Şi pe ale lui. După Război civil şi Noaptea instictelor vine acum cu Gothic (Herg Benet Publishers, 2011), un volum care te întâmpină încă de la prima copertă cu o imagine de Ivan Bliznetsov: un corb, în puterea nopţii, care ţine în cioc un ochi sângerând.

(Silviu Gongonea, Sisif, Oct 2011)